Municipiul roman Tibiscum

Fondate de catre romani in anul 106 d.Chr., asezarile de la Tibiscum au fost si raman cele mai importante vestigii ale antichitatii clasice din Banat.
De aproape cinci sute de ani, acestea "vorbesc" lumii de gloria si virtutiile unei civilizatii pe care noi astazi incercam sa o descifram.
Apartenenta Tibiscumului la lumea mediteraneana, o lume ce este determinata de Roma si mostenirea sa, in care spatiul si timpul se intrepatrund, constiuie de fapt quintesenta civilizatiei latine, lasate noua mostenire de catre inaintasi acum aproape doua mii de ani.
Versurile scrise de un poet ramas anonim, pe marmura de la Tibiscum raman si astazi emblematice pentru tot ce a insemnat "Roma si destinul sau": "terra tenet corpus nomen lapis atque animam aer quam melius fuer...".

I. Cadrul fizico-geografic

Situat in partea de sud-vest a Romaniei, cel mai de seama oras roman al Daciei vestice se afla asezat intre urmatoarele coordonate geografice: 45° 28' 45" latitudine nordica si 22° 10' 15'' longitudine estica.
Ruinele antice se afla raspandite pe raza satelor Jupa si Iaz, fiind despartite astazi de cursul raului Timis.
Conform Cartii Funciare din Caransebes, partea aflata pe raza satului Jupa se amplaseaza in punctul "La Drum" - Zavoi.
Partea aflata pe teritoriul satului Iaz, comuna Obreja, se afla amplasata in punctul numit "Traianu" (in limba sarba Trajanu adj. = durabil, trainic, permanent).
Teritoriul pe care s-a amplasat anticul Tibiscum se incadreaza din punct de vedere geomorfologic in Campia Timisului aflata la o altitudine de 180 m.
Aceasta zona se invecineaza la nord cu Masivul Poiana Ruscai; spre est se deschide culoarul Bistrei, caracterizat printr-un relief colinar ce urca treptat spre Masivul Muntele Mic, ce face parte din Muntii Tarcu; la vest se afla Dealurile Zagujenilor ce ating 300 m altitudine in Magura Poienii; spre sud se deschide Depresiunea Caransebesului caracterizata printr-un relief colinar.
Datorita asezarii in partea de sud-vest a tarii, nu departe de Marea Adriatica si la adapostul Muntilor Carpati, locul unde se fondeaza asezarea antica Tibiscum se incadreaza climatului temperat-continental moderat, subtipului banatean, cu nuante submediteraneene.

II. Localizarea anticului Tibiscum

Razboiul austro-turc de la sfarsitul secolului al XVII-lea, incheiat prin pacea de la Karlowitz din anul 1699, consfinteste, pentru o scurta perioada de timp, apartenenta unei parti a Banatului la Imperiul Otoman, doar pana in anul 1718, cand teritoriul nostru este cucerit de catre armatele austriece si devine o provincie a Imperiului Habsburgic.
Prezenta militarilor, nu a impiedicat ca teritoriul Banatului sa fie explorat sistematic si din punct de vedere al antichitatilor existente aici.
Prima semnalare a unui monument antic ce provine de la Tibiscum este facuta de catre italianul Aloysus Ferdinandus Marsigli din Bologna, care prin anul 1690 a notat si desenat o serie de monumente, ruine, castre si inscriptii publicate in monografia "Dunarea Pannono-Mysiana cu observatii geografice, astronomice, fizice in sase volume printre care si un altar onorific descoperit "Langa confluenta raului Timis cu Bistra "ad confluentes Temes et Bistram in Banatu Temesvariensi".
Acest altar onorific, asa cum rezulta din text este inchinat Corneliei Salonina augusta sotie a imparatului Gallienus (253-268 d. Chr.), de ordo municipii Tibiscensium.
La mijlocul secolului al XIX-lea, mai precis in anul 1851, este descoperita la Jupa (jud. Caras-Severin) o diploma militara datata pe 13 decembrie 157 d. Chr., in timpul imparatului Antoninus Pius si aflata astazi in colectiile Muzeului National din Budapesta.
Diploma este dedicata veteranului Barsimso Callistensis f(ilio) Caes(area) iesit la vatra din Cohortis I Vindelicorum miliariae ce a stationat la Tibiscum.

III. Cercetarile arheologice moderne

Plecand de la informatiile existente, in anii 1923-1924, din initiativa episcopului Greco-Catolic din Lugoj, Ioan Boros, presedinte al Comisiei Monumentelor filiala Banat, care si-a avut sediul la Lugoj si mai apoi la Timisoara, sunt intreprinse cercetari arheologice impreuna cu G.G. Mateescu, conferentiar la Universitatea din Cluj. Rezultatele cercetarilor indica pozitia castrului si a asezarii civile, acestea ramanand nepublicate pana in prezent, cu exceptia unor inscriptii aflate la Muzeul din Lugoj.

Savantul roman Constantin Daicoviciu impreuna cu Ioachim Miloia, directorul Muzeului Banatului din Timisoara, ambii absolventi ai Liceului "Traian Doda" din Caransebes, intreprind o serie de cercetari de teren vizand si asezarea romana de la Tibiscum, unde sunt semnalate monumentele vizibile cu ochiul liber
Avand initiativa organizarii unui parc arheologic la Jupa, in anul 1930 sunt declarate 7 ha din pasunea satului Jupa, teren cu destinatia unor scopuri culturale, asa cum rezulta din documentele existente la C.F. Caransebes (C. F. Caransebes-Comuna Jupa, Nr. 561.) Tot din aceste documente datate in anul 1931, satul Jupa este denumit Tibiscum (Jupa), iar halta C.F.R. poarta aceasta denumire pana in zilele noastre.
Pana in anul 1960 nu se face nici o referire la Tibiscum, zona fiind abandonata din punct de vedere stiintific. Este meritul tanarului, pe atunci capitan, Liviu Groza, astazi pensionar si personalitate bine cunoscuta in lumea stiintifica, sa descopere, la 25 mai 1960, in malul raului Timis ce curge in apropierea satului Jupa doua tablite de bronz ale unei diplome militare.
Diploma militara datata la 12 februarie (sau 31 ianuarie) in care apare unitatea auxiliara Palmyreni Sagittarii qui sut in Dacia Superiore numele si patronimicul ostasului veteran Perhev Athenatan, tipic palmyreno-semit.
Dupa parerea lui Constantin Daicoviciu "municipiul roman Tibiscum"se afla asezat de-o parte si de alta a raului Timis care datorita numeroaselor revarsari l-a taiat in doua.
Aceasta descoperire deschide seria marilor cercetari arheologice ce se vor desfasura incepand cu anul 1964 si pana in prezent fara intrerupere.
Cercetarile arheologice sistematice sunt initiate si conduse de profesorul Marius Moga, director al Muzeului Banatului din Timisoara. Alaturi de Marius Moga la cercetarile arheologice au mai facut parte din colectiv: Ortansa Radu, Florin Medelet, Doina Benea, Richard Petrovszky si Maria Petrovszky pana in anul 1976. Din anul 1976 profesorul Marius Moga se retrage si responsabilitatea stiintifica a santierului ii revine Doinei Benea care impreuna cu Petru Bona, Richard Petrovszky, Maria Petrovszky, Petru Rogozea, Sorin Marius Petrescu, Eduard Nemeth, Mariana Crangus si Calin Timoc pun in valoare o serie de monumente si obiective arheologice ce stau astazi la baza Rezervatiei Arheologice de la Tibiscum, ce cuprinde o suprafata de 17 ha , inaugurata in anul 1980.
Incepand cu anul 1990 responsabilitatea stiintifica asupra cercetarilor arheologice din punctul "Traianu" revine cerc.st.dr.Adrian Ardet care porneste de la premisa existenta la inceputul anilor '90 prin care orasul antic s-ar fi format pe partea dreapta a raului Timis.
Cum ipotezele trebuie verificate cu ajutorul sapaturilor arheologice, acestea au scos la suprafata nu un sistem fortificat urban ci cu totul si cu totul altceva. A fost descoperita o mica fortificatie de pamant peste care s-au construit o serie de cladiri din piatra de-a lungul drumului roman ce pleaca de la Tibiscum si isi urmeaza calea spre Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau Dierna.

IV. Cercul de arheologie si istorie "Constantin Daicoviciu" de la Liceul Teoretic "Traian Doda" din Caransebes.

In anul 1995 din initiativa autorilor acestei lucrari a fost infiintat cercul de arheologie si istorie "Constantin Daicoviciu" de la Liceul Teoretic "Traian Doda" din Caransebes, ca un omagiu adus marelui savant si arheolog, fiul acestor locuri, absolvent in anul 1918 a primei generatii de elevi care au infaptuit Marea Unire.
Formati la rigoarea stiintifica a scolii arheologice clujene, am considerat necesar infintarea unui cerc de arheologie care sa se adreseze elevilor de la scoala unde a absolvit marele savant roman.
Am plecat la drum in anul 1995 cu ideea formarii de noi generatii care sa fie aproape de crecetarea stiintifica academica si care sa poata duce mai departe traditia inaintasilor nostri.
Cercul este organizat din elevi, care o data la doi ani isi aleg un presedinte de cerc si trei membri in colegiul de conducere. La fiecare inceput de an se adopta programul cercului ce se desfasoara sub forma intrunirilor lunare in care sunt prezentate dupa o anumita tematica, diferite subiecte legate de arheologia zonei,dar si de istoria Banatului de Severin.
Pe langa intrunirile cu caracter stiintific, in lunile cand timpul permite, se desfasoara actiuni de cercetare de teren in vederea depistarii si descoperiri de noi marturii arheologice asupra evolutiei civilizatiei romanesti pe aceste locuri..
Asa se face ca am beneficiat de un real sprijin din partea elevilor in demararea cercetarilor arheologice din castrul militar de la Teregova, care a fost cercetat in anii 1996-1998 de catre elevii cercului nostru.
Obiectivul prioritar al cercului il constituie participarea elevilor in tabara de vara organizata in fiecare an la Tibiscum, unde acestia pe timpul sapaturilor arheologice, pun in aplicare cunostiintele dobandite in cursul anului scolar.
Elevii sunt organizati pe timpul verii pe grupe de cercetare, care abordeaza aspectele esentiale ce se ivesc in timpul cercetarilor arheologice. Acestia pe langa participarea la sapatura propriu-zisa sunt implicati in prelucrarea materialului arheologic, restaurarea si desenarea pieselor descoperite.
Prima saptamana din luna octombrie a fiecarui inceput de an scolar o reprezinta intrunirea membrilor cercului de arheologie, cand sunt prezentate descoperirile arheologice la care s-a participat, printr-o expozitie de postere.
Familiarizarea elevilor cu rigoarea stiintifica si punerea in valoare a cunostiintelor dobandite, reprezinta o etapa deosebit de importanta in formarea capacitatii intelectuale a tinerei generatii.
Din anul 1995 si pana in prezent au fost membrii cercului de arheologie si istorie aproape 100 de elevi, care dupa absolvirea liceului (daca nu au ales una din facultatile de istorie) continua sa participe pe timp de vara la sapaturile arheologice organizate.

V. Izvoarele istorice

Izvoarele istorice, care au ajuns pana in zilele noastre, sunt destul de sarace in ce priveste mentionarea numelui antic de Tibiscum, chiar daca, din punct de vedere geografic si economic, de-a lungul timpului, aceasta asezare s-a dovedit a fi deosebit de importanta, fiind cunoscuta geografilor, itinerariilor si istoricilor antichitatii.
In ordinea lor aceste documente pornesc cu scrierile lui Ptolemeu "Introducerea in geografie"(III, 8, 4) care se afla amplasat pe raul de granita al Daciei.
Cel de-al doilea document, de-o importanta covarsitoare, atat pentru noi, cat si pentru cunoasterea intregului imperiu roman in secolul al III-lea, il reprezinta Tabula Peutingeriana, o copie, din secolele XI-XII, a unei harti a drumurilor romane. Numele deriva de la posesorul documentului de la inceputul secolului al XVI-lea si anume Conrad Peutinger din Augsburg. Harta este desenata pe un sul din pergament cu latimea de 0,34 m si lungimea de 6,80 m, compus din 12 segmente, lipsind insa acela initial cu numele autorului. In cadrul segmentului VII care prezinta drumurile romane din Dacia apare denumirea de Tivisco (pe harta este schitata si o cladire) la capatul drumului ce pornea de la Apus fl(umen) si urma traseul Arcidava-Centum Putei-Berzobis-Aizis-Caput Bubali, drum cunoscut si din lucrarea gramaticului Priscianus (Gramatici latini, VI, 13), care la randul sau o copiase din istoria razboaielor cu dacii, scrisa de Traian. Se spune ca in primul razboi cu Decebal, imparatul a trecut prin Berzobis, apoi a plecat spre Aizis "…inde Berzobim, de inde Aizi processimus".
Al doilea drum roman porneste de la Dierna urmand traseul Ad Mediam-Praetorium-Ad Pannonios-Gaganae-Masclianae-si ajunge la Tivisco, urmind in continuare ruta Agnaviae-Pons Augusti si Sarmizegetusa.
Asa cum putem constata, asezarea romana de la Tibiscum apare pe Tabula Peutingeriana de doua ori mentionata fiind singurul caz de acest fel din Dacia, fapt ce a constituit subiecte de polemica ce nu au avut nimic comun cu cercetarea arheologica. Astazi, datorita cercetarilor arheologice sistematice efectuate de-o parte si de alta a raului Timis controversele nu-si mai au locul.
Un ultim izvor literar antic il constituie Geograful din Ravenna , autor crestin necunoscut care a trait la Ravenna in secolul al VII-lea d. Chr. A redactat "Descrierea lumii" in cinci carti. Izvorul principal al lucrarii pare sa fi fost originalul hartii Tabula Peutingeriana. Elementele vechi din lucrare deriva dintr-un prototip geografic care a stat la baza lucrarii "Itinerarium Antonini". Cert este faptul ca acest autor mentioneaza asezarea antica sub denumirea de Tibis, Tiviscum ( Geograful din Ravenna, IV, 14.).
Inscriptiile descoperite redau forma probabil corecta a rostirii de Tibiscum, asa cum o intalnim sub forma prescurtarilor TIB, TI…, T..

VI. Fondarea asezarilor romane de la Tibiscum - inceputul secolului al II-lea - mijlocul secolului al II-lea.

La inceputul secolului al II-lea d.Chr.romanii fondeaza la varsarea raului Bistra in Timis primele asezari. Acestea sunt fortificatii militare de pamant, avand constructiile interioare din lemn si folosite pentru apararea principalei cai de acces spre noua capitala a Daciei Romane fondata in anul 106 d.chr.
Pe partea stanga a raului Timis, numita de noi Tibiscum-Jupa sunt cunoscute mai multe etape in evolutia fortificatiei militare. Inca din timpul razboaielor daco-romane se pare ca a existat un castellum de pamant cu dimensiunile de 60 X 60 m, transformat intr-un castru, la inceput din pamant si mai apoi din piatra cu dimensiunile de 110 X 101 m.
Pe dreapta Timisului in asezarea de la Tibiscum-Iaz, este construita o fortificatie din pamant cu dimensiunile de 90 X 60 m ce va fi discutata si analizata mai jos.
Dupa cucerirea Daciei si transformarea in Provincie Romana, la Tibiscum ca si in toata provinca nou formata pe langa militarii stationati in castre, sunt adusi si primii colonisti Acestia sunt de fapt membrii familiilor militarilor, negustorii, comerciantii,mestesugarii si constructorii care fondeaza si primele asezari.
In imediata apropiere a castrului militar de la Tibiscum-Jupa, terenul afectat din ager publicus este pus la dispozitia noilor colonisti care isi construiesc cladiri, magazii sau ateliere, la inceput din barne de lemn, ca mai apoi sa fie construite din piatra.
Aceste asezari fondate de catre colonisti au la inceput statutul de vicus militar, in cazul castrelor militare auxiliare si de canabae in cazul castrelor militare legionare.
Datorita cresterii numarului de colonisti din aceste asezari asistam in prima jumatate a secolului al II-lea d.Chr. la o adevarata explozie urbana concretizata prin transformarea noilor asezari in municipii.
Aflata intr-o pozitie geografica deosebita, Tibiscumul cunoaste o evolutie rapida datorata in principal comertului. Toate produsele schimbate intre Mediterana si Provincia Dacia, tranzitau vaile Timisului si ale Pogonisului. In acest sens inca din prima jumatate a secolului al II-lea in vicusul militar de la Tibiscum asistam la prefaceri profunde, materializate prin transformarea cladirilor din lemn in constructii din piatra dispuse dupa o anumita trama stradala.

VII. Dezvoltarea pre-urbana si militara, mijlocul secolului al II-lea - sfarsitul secolului al II-lea d. Chr.

Impactul pe care l-au avut razboaiele marcomanice din timpul domniei imparatului Marcus Aurelius (160-180 d.Chr.) au lasat urme adanci resimtite si in timpul domniei lui Commodus (180-193 d.Chr) si Pertinax (193 d.Chr.).
Conflictele cu marcomanii au fost resimtite in toata Provincia Dacia,, dar cel mai mare impact l-au avut distrugerile provocate in capitala provinciei, Colonia Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
La Tibiscum castrul construit in punctul "Traianu" este distrus, la fel si castrul de piatra de la Tibiscum-Jupa. Cladirile componente ale vicusului militar sunt incendiate si distruse. Caderea castrelor militare de la Tibiscum a facilitat patrunderea marcomanilor si a aliatilor lor sarmatii pe Valea Bistrei spre Ulpia Traiana Sarmizegetusa si pe Valea Timisului spre Gaganae, unde de asemenea am putut constata o incendiere a castrului militar.
Chiar daca Marcus Aurelius in anul 177 d.Chr. lichideaza forta militara a barbarilor, extinzand granitele imperiului prin crearea a doua noi provincii: Sarmatia si Marcomania, urmasul acestuia Commodus incheie pace. Existenta la hotarele Daciei a pericolului reprezentat de barbari nu a fost indepartat nici atunci cand 12.000 de daci liberi sunt colonizati in scopuri defensive.
Aceste evenimente sunt puternic resimtite la Tibiscum, castrul militar din punctul "Traianu" este distrus, unitatea stationata este mutata probabil in noul castru reconstruit si marit de la Tibiscum-Jupa. Aici asistam la o reconstructie a castrului realizata prin prelungirea zidului de incinta pe latura de nord cu 75 m si pe cea de est cu 230 m, toate aceste modificari sunt menite de a organiza cat mai bine sistemul de aparare. Nu stim cu exactitate ce se intampla in castrele aflate pe drumul ce facea legatura intre Lederata si Tibiscum, dar rolul castrului de la Tibiscum-Jupa este marit, atat prin suprafata afectata castrului, cat si prin numarul de soldati cantonati.
La lucrarile de constructie ai noii fortificatii participa militarii din Cohorta I Sagittariorm stationata aici, soldatii din castrul de la Tibiscum-Iaz, care posibil sa faca parte tot din aceiasi cohorta si "Mauri equites et pedites" din unitatea formata din calareti si pedestrasi mauri inca in timpul lui Antoninus Pius (138-161 d.Chr.).
Terenul ramas liber in urma desfintarii castrului din punctul "Traianu" este parcelat si dat probabil locuitorilor care au avut de suferit de pe urma invaziilor marcomane.
Tot acum intreaga suprafata pe care s-a fondat vicusul militar de la Tibiscum este in intregime nivelata, terenul este parcelat si inconjurat de un zid din piatra care sa ofere mai multa siguranta locuitorilor. Asa cum se poate vedea din cele spuse mai sus suntem in fata unor modificari profunde de natura tactica si organizatorica, modificari ce vor culmina la sfarsitul secolului al II-lea si inceputul secolului al III-lea cu schimbarea statutului asezarilor romane de la Tibiscum.

VIII. Asezarile romane de la Tibiscum in secolul al III-lea d. Chr.

Reorganizarea sistemului defensiv prin constructia unui castru mare din piatra la Tibiscum-Jupa presupune stationarea unui numar impresionant de militari constituiti se pare in trei unitati documentate in secolul al III-lea.
In locul trupei de arcasi sirieni constituiti in Cohors I Sagittariorum, transferata la Drobeta este adusa Cohors I Vindelicorum equitata civium Romanorum pia fidelis. Alaturi de soldatii din aceasta cohorta la Tibiscum sunt semnalati militari constituiti in numerus Palmyrenorum Tibiscensium si numerus Maurorum Tibiscensium
Numarul mare de locuitori civili si militari existent la Tibiscum, la inceputul secolului al III-lea impune ca asezarea de tip vicus militar sa se transforme foarte curand in municipiu.
Datorita cercetarilor inca insuficiente din punctul "Traianu", pentru moment nu stim care a fost statutul asezarii de la Tibiscum-Iaz in secolul al III-lea. Presupunem ca aceasta putea foarte bine sa fie inclusa in teritoriul municipiului roman Tibiscum sau sa fi facut parte in continuare din teritoriul Coloniei Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa , avand insa un alt statut.
Problema apartenentei asezarii romane de la Tibiscum de teritoriul Ulpiei Traiane Sarmizegetusa a fost pusa inca din anii '70 de catre Marius Moga. Aflata la numai 55 km vest de capitala Daciei Romane, asezarea romana de la Tibiscum face parte cu siguranta din teritoriul acesteia. Datorita dependentei teritoriale manifestate pe parcursul secolul al II-lea asezarea de la Tibiscum nu a atins gradul de dezvoltare a unui municipiu.
Evenimentelor petrecute la inceputul secolului al III-lea in Imperiu Roman sunt resimtite din plin si la Tibiscum, care beneficeaza de reformele initiate de imparatii Septimius Severus si Caracala.
Numai asa putem explica de ce o asezare romana de asemenea proportii extinsa de-o parte si de alta a raului Timis pe mai bine de 60 ha, a devenit centru urban dupa mai bine de o suta de ani de la fondare.

IX. Ridicarea asezarilor romane de la Tibiscum la rangul de municipium.

Evocand evenimentele petrecute pe parcursul secolului al II-lea d. Chr., din punct de vedere arheologic, am prezentat evolutia paralela a asezarilor fortificate si apoi civile de la Iaz si Jupa. Ridicarea asezarii romane de la Tibiscum la rangul de municipia latina reprezenta o recunoastere a comunitatii urbane cu drepturi incomplete de cetate din punct de vedere roman, fiind supuse la plata impozitelor si la obligatia efectuarii serviciului militar, dar pastrandu-si autonomia odata cu vechile lor legi si obiceiuri. Cetatenii acestora aveau o serie de drepturi care-i asimilau cu cetatenii romani: ius connubii, ius commercii, ius suffragii, dar nu si dreptul de a fi alesi, ius honorum decit prin exercitarea unor magistraturi in propriul lor oras prin apartenenta lor la senatul municipal, ordo decurionum.
La Tibiscum nu mai putem vorbi de o Fundarea a orasului (deductio) cum s-a intamplat in cazul Coloniei Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa pentru ca nu mai era nici timpul si nici locul.
La Tibiscum avem de-a face cu o recunoastere de facto si de jure a unui staut dobandit datorita dezvoltarii asezarilor romane.
Bine cunoscut este faptul ca in timpul lui Septimius Severus (193-211), acesta acorda un rol deosebit provinciilor, in special celor Africane si de la Dunare, unde a protejat si dezvoltat orasele.
Imparatul s-a sprijinit pe armata, procedand la o reorganizare a acesteia.In timpul sau s-a permis soldatilor sa se casatoreasca si sa locuiasca impreuna cu familiile lor in canabae sau vicusuri militare. Solda ostasilor a fost sporita, iar in timpul campaniilor se dubla. Orice ostas putea deveni centurion si putea fi promovat in functii inalte.
O masura deosebita luata in timpul lui Septimis Severus o constituie scutirea de prestatii fata de municipalitate a membrilor colegiilor de mestesugari.
Toate aceste masuri au facut ca la Tibiscum sa asistam la o adevarata explozie urbana ce se va accentua in timpul imparatului Marcus Aurelius Antoninus (198-217), cunoscut si sub numele de Caracalla, nume inspirat de la o pelerina gallica (caracalla) pe care imparatul o purta cand se afla printre soldati. Acesta s-a sprijinit exclusiv pe armata, dubland solda ostasilor si a hotarat ca acestia sa nu poata fi judecati decat de imparat. In anul 212 d. Chr. s-a decretat Constitutio Antoniniana prin care se acorda cetatenie romana tuturor locuitorilor Imperiului, cu exceptia dediticilor (lat. dediticii, " categorie sociala alcatuita din oameni liberi, dar de conditie sociala si politica inferioara. Erau: peregrinii dediticii, aceia care se opusesera cu armele romanilor si au fost nevoiti sa capituleze fara conditii; libertinii dediticii, proveniti din randurile sclavilor pedepsiti pentru delicte grave si barbari dediticii , colonizati sau tolerati pe teritoriul Imperiului cu obligatia de a plati un tribut anual si de a presta serviciul militar").
De vizita lui Caracalla in Dacia, in anul 214 asa cum rezulta din scrierile antice: "dein ad Orientem profectionem parans omiss itinere in Dacia resedit" ( Dio Cassius, Istoria Romana, LXVII, 16, 6) se leaga si transformarile petrecute la Tibiscum, adica modernizarea retelei rutiere si refacerile petrecute la unele din cladirile publice din oras.
Evenimentele petrecute in asezarea de la Tibiscum-Jupa sunt resimtite din plin si in asezarea de la Tibiscum-Iaz, unde ultima faza din interiorul cladirii IV se prezinta sub forma unor schimbari structurale survenite la compartimentarea interioara a constructiei.

X.Crestinismul la Tibiscum

Existenta unei comunitati crestine la Tibiscum a fost pusa in evidenta printr-o serie de dovezi materiale concludente sau mai putin concludente, care au fost folosite in argumentarea ideii paleocrestinismului la romani in secolele III-IV d. Chr.
Astazi, fara modestie, putem vorbi de un numar impresionant de obiecte care poarta insemne crestine si reprezinta tot atatea argumente in favoarea ideii de geneza a crestinismului popular.
Manifestarile primilor crestini s-au concretizat prin folosirea de catre acestia a unor obiecte de cult cu o simbolistica crestina.
Inceputul manifestarilor crestine in Dacia poate fi plasat, pe baza marturiilor arheologice la sfarsitul secolului al II-lea si inceputul secolului al III-lea, moment in care numarul crestinilor din Imperiu Roman a devenit tot mai mare.
Este foarte bine cunoscut episodul petrecut in timpul lui Traianus Decius (249-251) care a luat masuri severe impotriva crestinilor, dand edictul din anul 249 prin care cei ce imbratiseza aceasta religie pot fi decapitati.
Masuri asemanatore sunt luate si de catre imparatul Valerian (253-260 d. Chr.) in anii 257 si 258, care emite doua edicte de persecutie a crestinilor, in special din paturile bogate si mai ales din provincii.
Este mai mult ca sigur ca avem de-a face in secolul al III-lea cu o raspandire a crestinismului ce nu cunoaste margini. Raspandirea noii religii nu mai putea fi stopata in nici un fel, indiferent de masurile restrictive impuse credinciosilor. Asa se explica faptul ca numai dupa cativa ani de la masurile deosebit de severe impuse de Traianus Decius si Valerian, imparatul Gallienus (253-268), fiul imparatului Valerianus, imediat ce devine singur imparat al Imperiului abroga edictele impotriva crestinilor. Ba mai mult prin edictul din 260 restituie bisericile crestinilor, cimitirele si proprietatile confiscate, garantand libertatea cultului (Eusebius, Historia Ecclesiastica VII. 13).
In acest sens putem spune chiar ca Gallienus stabileste o pace cu crestinii de 43 de ani, timp in care crestinismul s-a dezvoltat nestingherit. Acestui eveniment deosebit de important in evolutia crestinismului in Dacia Romana, istoriografia noastra nu i-a acordat atentia cuvenita.
Aceasta "pace" s-a manifestat cu totul si cu totul special la Tibiscum, unde avem mentionat un interesant altar onorific, unii cercetatori sunt de parere ca suntem in fata unei baze de statuie, inchinata sotiei imparatului, Cornelia Salonina care din anul 260 d. Chr. primeste titlul de Augusta. Altarul este inchinat imparatesei de catre cel mai inalt for al orasului "ordo municipii Tibiscensium".
Aceasta inscriptie a fost considerata mult timp de "propaganda de partid" prima atestare documentara a municipiului "daco-roman" de la Tibiscum si folosita in a argumenta continuitatea neintrerupta de viata daco-romana pe aceste meleaguri.
O lectura foarte atenta si pertinenta a textului inscriptiei, ridica insa alte probleme. In primul rand se pune intrebarea fireasca de alt fel, de ce tocmai la Tibiscum avem un altar inchinat unei imparatese tocmai in prima criza traversata de catre Imperiul Roman ?.
Cunoastem altare inchinate imparatului Gallienus in Dacia, la Potaissa, Praetorium sau Ad Mediam, dar nici unul inchinat Corneliei Salonina.
Inchinarea unui altar onorific de catre consiliul municipal de la Tibiscum imparatesei, pentru sanatatea ei spune foarte mult. In primul rand acest altar pare ca poate fi datat imediat dupa 260 cand masurile de toleranta fata de crestini sunt deja luate. Textul acestei inscriptii nu mentioneaza asa ceva, dar este bine stiut faptul ca imparateasa Cornelia Salonina se pare ca ar fi adoptat crestinismul, determinandu-l pe imparatul Gallienus sa fie tolerant fata de crestini.
Comunitatea crestina de la Tibiscum existenta probabil intr-un numar mare si-a exprimat bucuria fata de masurile de toleranta luate de catre Gallienus prin inchinarea unui altar onorific sotiei acestuia care, asa cum am mai spus, se pare ca ar fi imbratisat credinta crestina.
Pentru a intelege mai bine rolul jucat in antichitate de catre comunitatea crestina de la Tibiscum vom analiza un document datat cu 760 de ani mai tarziu.
Este vorba de trei diplome emise intre anii 1019-1020 de catre imparatul bizantin Vasile al II-lea care organizeaza patriarhia de Ohrida. Originalele nu s-au pastrat, dar in forma lui actuala textul e cuprins intr-un hrisov din 1272 prin care imparatul Mihail VIII Paleologul confirma privilegiile mitropoliei de Ohrida.
Intre episcopia de Nis si cea de Belgrad se afla enumerata episcopia Moraviei cu resedinta in Branitza: "Episcopul de Branita sa aiba in Branita, Morobiscos, Sfenteromon, Grontson, Dibisiskos, Istraaglaggam si Brodarisko, 15 clerici si 15 jeleri".
In numeroase lucrari aparute s-a demonstrat faptul ca inscritia reprezinta transcriptia in limba greaca bizantina a formei fonetice "Tibisco" de limba straina.
Daca acceptam ca sigura aceasta ipoteza, care este cea mai veridica, atunci putem afirma ca dupa mai bine de 700 de ani Tibiscumului i se recunoaste rolul jucat in antichitate prin existenta unei puternice comunitati crestine.

XI. Criza Imperiului, parasirea Daciei de catre autoritati

Cladirile prezentate de noi cu siguranta fac parte din orasul antic ce pe parcursul secolului al III-lea cunoaste o evolutie determinata nu numai de bogatia zonei, ci si de situatia interna a Imperiului. Dupa Caracalla debuteaza o perioada marcata de numeroase incursiuni ale popoarelor barbare aflate la granita, ca pe la 238 d. Chr. sa asistam la cantonarea gotilor la granitele Daciei, ce vor constitui un adevarat si real pericol.
Pe plan intern imperiul este macinat de criza ce se prelungeste printr-o anarhie militara si va duce la o instabilitate accentuata.
Cu siguranta ca viata la Tibiscum isi continua cursul, aici constatand chiar o evolutie ascendenta pentru mijlocul secolului al III-lea d. Chr. Evenimente de seama cum au fost "Jocurile seculare" organizate in timpul lui Philippus Arabs (244-249) care a serbat un mileniu de la fondarea Romei, au fost sarbatorite si la noi cu fast si jocuri, marturie fiind descoperirile monetare care in aceasta perioada sunt foarte numeroase si semnificative, chiar daca invaziile barbare sunt tot mai greu de stapanit.
In vara anului 246 Philippus Arabs acorda provinciei dreptul de-a bate monede din bronz. Monedele poarta legenda PROVINCIA DACIA si vor fi batute timp de 11 ani.
Cea mai grava criza prin care trece imperiul debuteaza odata cu urcarea pe tron a lui Valerianus (253-260 d. Chr.) care il asociaza pe fiul sau Gallienus (253-268 d. Chr.) inca din primul an de domnie cu titlul de Augustus. In anul 258 d.Chr. o parte a Daciei a fost invadata de catre cvazii, marcomanii, gotii si carpii aflati la granite.
A fost nevoie de o puternica mobilizare pentru a-i invinge si alunga din Dacia si Pannonia. Dupa ce in anul 260 Valerianus cade prizonier la persi, fiul acestuia Gallienus, ramas singur imparat incearca o redresare a situatiei imperiului elaborand o reforma militara, prin care se infiinta un corp de cavalerie mobila pentru interventii rapide in zonele amenintate. Senatorii au fost inlocuiti de la comanda legiunilor cu militari de cariera, iar in trupele auxiliare erau recrutati un numar mare de barbari. Guvernatorii din ordinul senatorial, care au condus provincii, au fost inlocuiti cu cei din ordinul cavalerilor, iar senatului i s-a luat dreptul de-a bate moneda de arama.
Toate aceste masuri nu au avut efectul scontat, gotii, carpii herulii atacau pe uscat si pe mare si pradau provinciile rasaritene.
Ultimele informatii scrise de la Tibiscum le avem din timpul lui Gallienus prin altarul inchinat sotiei acestuia si prin descoperirea unor monede dintre care una si in cladirea IV de la Tibiscum-Iaz.
Urmasul sau Claudius II Ghoticul (268-270 d. Chr.) reuseste sa-i invinga pe goti in anul 269 la Naissus, urmand la conducerea imperiului Aurelian (270-275 d.Chr.) care, inainte de a fi imparat, a fost comandantul cavaleriei de la Dunare. La Sirmium armata il proclama imparat. De numele acestuia se leaga parasirea Daciei de catre autoritatile militare si retragerea la sudul fluviului unde sunt infiintate doua noi provincii ce poarta denumirea de Dacia. Izvoarele antice pomenesc acest eveniment ca avand loc inca din timpul lui Gallienus, dupa care Aurelian, in urma unor victorii revine la nordul Dunarii si restabileste situatia.
Unul din cele mai importante texte antice referitoare la acest subiect il constituie Historia Augusta (Vita Aureliani, cap. 39) care ne spune: "cum vastatum Illyricum et moesiam deperditam videret provinciam Transdanuvianam Daciam a Traiano constitutam sublato exercitu et provincialibus reliquit, desperans ean posse retineri abductosque ex ea populos in Moesia collocavit appellavitque suam Daciam quae nunc duas Moesias dividit".("vazand ca Illyricum e pustiit si Moesia ruinata, pierzand nadejdea de a o mai putea pastra, a parasit provincia Dacia intemeiata de Traian dincolo de Dunare retragand armata si pe provinciali, iar populatia adusa de acolo a asezat-o in Moesia si a numit-o Dacia sa, care acum desparte cele doua Moesii").
Textul vorbeste de parasirea provinciei si retragerea la sudul Dunarii, pastrandu-se cateva capete de pod la nordul Dunarii, dar hotarul oficial a fost fixat pe linia fluviului. La sudul Dunarii se infiinteaza Dacia Ripensis si Dacia Mediterraneea, cuprinzand o parte din teritoriul Moesiei Superioare si partea de apus a Moesiei Inferioare pana la raul Utus (Vit).
Aceasta perioada de profunde schimbari a fost resimtita la Tibiscum, atat prin modificari aduse unor constructii, cat si prin circulatia monetara.
Este deosebit de importanta circulatia monetara de dupa anul 275, pana acum la Tibiscum au fost descoperite doua tezaure, unul in anul 1925 si altul din anul 1965.
Aceste tezaure vorbesc de la sine de o continuare a vietii locuitorilor ramasi dupa parasirea de catre oficialitati a provinciei. Existenta unei comunitati la Tibiscum la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea este evidenta. Aceasta comunitate incearca sa reziste in calea navalitorilor printr-o serie de lucrari la zidul de incinta, care este refacut cu ajutorul monumentelor votive sau funerare ce sunt incastrate in vederea unei cat mai eficace aparari.
Descoperirea unor monede din timpul lui Constantin cel Mare (306-337 d. Chr.) si la Tibiscum ridica problema revenirii la nordul Dunarii a oficialitatilor romane, chiar daca pana in prezent nu constatam refaceri efective la castru sau in interiorul orasului, asa cum este cazul garnizoanei de la Mehadia (Praetorium) sau a celui de la Dierna.
Recentele cercetari arheologice efectuate in punctul Carbunari-Tiganesti de pe raza municipiului Caransebes, aflat la cca. 1 km sud de Tibiscum, aduc noi elemente deosebit de interesante. Cu ocazia cercetarilor arheologice desfasurate aici au fost descoperite urmele unui cimitir medieval de sec. XIII-XIV aflat in incinta unei biserici. Cu totul si cu totul exceptionala este descoperirea unui fragment de caramida ce are imprimata in relief semnul crucii. Este vorba de o "crux monogramatica" asemanatoare pana la identitate cu cea descoperita la Slaveni-Olt in interiorul unei bazilici paleocrestine de secolul al IV-lea.
Datarea complexului de la Carbunari-Tiganesti se bazeaza pe existenta unei constructii romane, refolosita la inceputul Evului Mediu si abandonata in secolul XIV. Se pare ca avem de-a face in aceasta perioada cu abandonarea drumului Dierna -Tibiscum, cand se constata atat la noi cat si aiurea o renastere a drumurilor comerciale, o dezvoltare a oraselor inconjurate de ziduri de piatra, de fapt este perioada "marii rupturi", cum o caracterizeaza J. Le Goff sau a trecerii de la "arhitectura lemnului la cea a pietrei" cum o caracterizeaza N. Iorga.
Este momentul in care targul de la Caransebes ia o amploare deosebita, cetatea se extinde si se dezvolta. Asistam la o innoire a satelor si oraselor, care vor avea o alta dispunere fata de cele antice, lucru sesizat in toata Europa. Am fi fericiti sa putem documenta continuitatea antica de la Tibiscum cu informatiile din timpul lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul, din anul 1019, care reorganizeaza patriarhia de Ohrida, iar printre eparhii apare si cea identificata cu Tibiscum-ul nostru. Cercetarile arheologice de pana acum nu aduc precizari si nici nu confirma aceste lucruri, dar poate intr-o buna zi sa apara si confirmarea documentelor. Un alt fapt, nu lipsit de interes, este si regasirea denumirii de Alsöthews ca mosii intre satele Iaz si Ciuta, la inceputul secolului al XV-lea. Este prematur sa consideram o perpetuare a locuirii pe vatra anticului Tibiscum pana in secolele XIII-XIV, pana nu vom trece la o cercetare mai amanuntita a intregii zone, care ascunde nenumarate informatii in ceea ce priveste simbioza noastra nationala.