Solul şi subsolul

Solul depresiunii Caransebeş este subţire şi sărac în materii hrănitoare. În zona cea mai joasă, albiile minore şi luncile apelor, solul este format din aluviuni noi –  nisipuri, prundişuri şi argile. În lungul Timişului solul aluvionar se prezintă sub forma unei fâşii, mai îngustă la sud de Caransebeş – unde albia este mărginită de maluri înalte – şi mai lată în aval, unde zona inundabilă a fost mai mare, în special pe malul drept, care este mai jos decât cel stâng. Aici, la suprafaţă, solul este alcătuit din nisip şi argilă, iar la bază din prundişuri, un amestec care dă naştere celui mai fertil sol din zonă şi unde se cultivă cerealele. Aceasta fâşie îngustă este mărginită,  de o parte şi alta, de o suprafaţă întinsă de podzol, solul caracteristic regiunilor de dealuri, sol sărac în humus. Aceste suprafeţe sunt favorabile plantelor de nutreţ şi pomilor fructiferi.

Subsolul bazinului Caransebeş este format, până la mari adâncimi, din roci friabile (argile, nisipuri, pietrişuri), depuse în acest şanţ tectonic în neogen. Practic, zona Caransebeşului este o regiune formată din roci moi, înconjurată de jur împrejur de altele alcătuite din roci tari. Rocile mai vechi, pliocene, se întâlnesc pe versantul estic al Timişului, nu ca o fâşie continuă, ci ca nişte insule care apar în formaţiunile cuaternare. Dincolo de acestea se întinde vasta regiune a şisturilor cristaline, care formează roca predominantă a munţilor înconjurători.