Cultura

Caransebeşul a fost, şi rămâne, un important centru cultural al Banatului.

Descoperirile arheologice relevă o viguroasă cultură materială şi spirituală, mai întâi specific daco-getică, apoi daco-romană.

Obiectele de podoabă din bronz sau argint, datând din epoca medievală, pot fi considerate creaţii de artă originală sau sub influenţă bizantină.

Deşi evenimentele politico-militare din secolele XV-XVI n-au fost favorabile promovării creaţiei culturale, sub influenţele reformelor religioase şi curentelor europene din epocă, Caransebeşul se impune ca centru cultural şi spiritual al românilor din sudul Banatului. Învăţaţi precum Ştefan Herce şi Mihail Halici, posesori ai unor bogate biblioteci particulare, au promovat cultura şi învăţământul în epocă. Deşi Banatul era sub turci, în 1552, sunt amintiţi de documentele vremii opt studenţi care studiau la Viena şi Cracovia; în 1527 studia la Universitatea din Viena un oarecare Ştefan, iar anterior, în 1482, George Matei studia la Cracovia şi în 1486, Nicolae Sas era student la Viena.

Dezvoltarea culturii în Caransebeş poate fi dovedită şi prin circulaţia unor cărţi tipărite în celelalte regiuni româneşti, precum Psaltirea, tipărită la Alba-Iulia în 1651 sau Evanghelia mitropolitului Antim Ivireanu, tipărită la Snagov în 1697.

La mijlocul secolului al XIX-lea, oraşul s-a afirmat ca un centru tradiţional al artei corale, folclorice şi al teatrului de amatori.

Despre începuturile şi evoluţia artei dramatice în Caransebeş, revista „Familia” a consemnat în repetate rânduri în mod elogios succesele obţinute de artiştii sau diletanţii locali, cum li se spunea atunci interpreţilor amatori. Înfiinţarea Societăţii de lectură a Junimii Române în jurul anului 1870, care cuprindea, în paginile sale, diverse lecturi sau declaraţii scurte, scenete sau momente vesele legate de activitatea şcolară, a însemnat un prim pas în respectivul domeniu artistic, cât şi un prilej de afirmare a unor reale talente.

Promovarea şi propăşirea cântecului coral a trezit, mai ales la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi a ţinut nestinsă, flacăra conştiinţei naţionale.

Şi la Caransebeş, focosul mişcării artistice, şi în speţă a celei muzicale, îl constituiau „reuniunile de cântare şi muzică”, începând cu Karansebescher Gesang und Musikverein (1867), cu Societatea Română de Cântări şi Muzică (1876-1877) şi Corul Meseriaşilor (1888), care au fuzionat în Reuniunea Filarmonică (1919), care aveau strânse relaţii de colaborare reciprocă, mai ales atunci când era vorba de acţiuni de amploare.

Caransebeşul  a cunoscut o seamă de dirijori de renume, precum Niky Popovici (1883-1886), Antoniu Sequens (1888-1930), cu intermitenţe Timotei Popovici (1893), Petru Bancea (1918), Constantin Vlad (1924-1938), Dimitrie Cusma (1931-1940) şi Gheorghe Dobreanu (1954-1972).

Un rol important, în viaţa culturală, l-au avut societăţile culturale şi biserica ortodoxă (Despărţământul Astra, Societatea femeilor ortodoxe, Societatea română de lectură, Reuniunea română de cântări şi muzică, Societatea pentru fond de teatru român, Reuniunea învăţătorilor români din dieceza Caransebeşului, Societatea de lectură „Ion Popasu”, Societatea tinerimii române din Caransebeş), care au  promovat, în Caransebeş şi împrejurimi, cultura românească. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX (în 1885 ia fiinţă Tipografia Diecezană) existau ziare locale româneşti, precum „Vocea graniţei”, „Zorile”, „Foaia Diecezană”, „Calendarul românului”, „Economia”, „Sentinela” sau „Lumina”. 

Trebuie menţionat că, în anul 1863, la Caransebeş a luat fiinţă prima bibliotecă din Banat.

În 1875, la iniţiativa episcopului Ioan Popasu, s-a constituit Casina română (Societatea română de lectură), unde au ţinut prelegeri personalităţi ca: Vasile Goldiş, Ştefan Velovan şi Patriciu Drăgălina.

Aflat într-o arie etnografică de o bogăţie şi frumuseţe aparte, de o mare notorietate s-a bucurat Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Doina Banatului”, care a pus în valoare bogata zestre folclorică a zonei.      

Mihail Halici, Ştefan Velovan, scriitorii Sorin Titel, Horia Pătraşcu şi Petru Vintilă, poetul George Suru, criticii Cornel Ungureanu şi Cornelia Ştefănescu, folcloriştii Ion Luca Bănăţeanul şi Nechifor Mihuţa, istoricul Constantin Daicoviciu, patriarhul Miron Cristea, mitropolitul Nicolae Corneanu, episcopul Iosif Olaru, caricaturistul Ştefan Popa - Popa’s, pictorii Achim Miloia şi Corneliu Baba, muzicianul rock Ilie Stepan sunt numai câteva nume a căror amintire atestă valenţele culturale ale oraşului.

Şi astăzi, Caransebeşul îşi păstrează apetitul pentru cultură, instituţiile responsabile patronând numeroase activităţi cultural-artistice. Există un cenaclu literar a cărui activitate este oglindită în revista „Interferenţe”. Cenaclul de epigramă  „Apostrof” scoate anual o revistă cu acelaşi nume, prilejuită de desfăşurarea Festivalului naţional de epigramă, care reuneşte anual, în luna septembrie, cele mai renumite florete din domeniul epigramei româneşti, activitate coordonată de inimosul epigramist Nicolae Nicolae. Literaţi precum Horia Vasilescu, Maria Bologa, Ion Gheorgheosu aduc cititorului o literatură originală, unde talentul dă glas diverselor teme, de la critică literară sau proză, până la poezie şi epigramă, iar umoriştii Nicolae Nicolae, Ion Jorz, Ion Ghera ţin trează buna dispoziţie.

Lansările de carte ale istoricului  Liviu Groza se constituie, de câţiva ani, în evenimente culturale deosebite, care aduc în oraş diverse personalităţi.

Oraşul are două tipografii care editează diverse cărţi şi publicaţii.

Se resimte necesitatea  unei noi Case de Cultură, a cărei construcţie a început imediat după Revoluţie, dar nu a fost încă terminată.